Noutati

15 Octombrie 2012 | Industrial Software – cel mai bun partener Microsoft Dynamics CRM in Romania

Industrial Software a obtinut din partea Microsoft Romania titlul de „Best Performance in CRM in FY12”, „Cel mai bun partener de soluţii CRM in anul fiscal 2012”. Pentru compania Industrial Software această realizare este o recunoaştere a evoluţiei crescătoare a business-ului de vânzări şi implementări ale soluţiei Microsoft Dynamics CRM şi este o confirmare a rezultatelor foarte bune obţinute la finalul primului semestru din acelaşi an fiscal, când Industrial Software s-a situat, de asemenea, pe primul loc in topul partenerilor de Microsoft Dynamics CRM.

„Industrial Software este unul dintre partenerii a căror strategie se apropie cel mai mult de strategia Microsoft în ceea ce privește abordarea proiectelor CRM, prin puternica verticalizare a soluțiilor. În anul fiscal recent încheiat, Industrial Software a înregistrat cele mai mari vânzări de proiecte CRM și, de asemenea, a reușit vânzarea celor mai mari proiecte noi CRM.” – spune Ioana Răzvan, Microsoft Business Solution Lead, Microsoft România.

„Obţinerea acestui premiu ne onorează şi este rezultatul eforturilor echipei noastre de CRM de a crea şi implementa soluţiile specifice de care clienţii noştrii au nevoie. În anul fiscal 2012, am creat şi implementat doua soluţii verticale. Una din ele se adreseaza sectorului public şi este un instrument performant în ce priveşte managementul rezolvării solicitărilor cetăţenilor şi creşterea eficienţei funcţionarilor din instituţii privind relaţia cu acestia. Cealaltă este o soluţie de management a forţei de vânzări (SFA) pentru firmele de distribuţie, soluţie care şi-a dovedit performanţa în utilizarea ei de către clienţii nostrii, mai ales prin integrarea nativă cu soluţia Microsoft Dynamics CRM pe care clienţii o folosesc in back office” – spune Lucia Tomescu, Sales Manager, Industrial Software.

Microsoft Dynamics CRM este combinaţia perfectă între un set bogat de funcţionalităţi, flexibilitatea platformei şi uşurinţă în utilizare. Prin faptul că oferă o suită completă de funcţionalităţi necesare în vânzări, marketing şi servicii dar şi prin uneltele de analiză şi raportare se crează o viziune de 360 grade asupra clientului şi a interacţiunii cu acesta. Aspectele care diferenţiază soluţia Microsoft Dynamics CRM ca lider în piata, vizează o experienţă de utilizator familiară, integrarea nativă cu aplicaţiile Microsoft deja utilizate în majoritatea companiilor si institutiilor, redefinirea limitelor productivităţii prin automatizarea proceselor şi accesul facil la informaţii în timp real.