Construieşte-ţi cariera alături de profesionişti

Dacă vrei să iți pui în valoare profesionalismul și experiența, dacă îți plac provocările și vrei să iți construiești o carieră de succes într-o companie care încurajează inițiativa, spiritul de echipă și profesionalismul, aplică acum pentru unul din posturile disponibile sau trimite CV-ul tău la jobs@indsoft.ro.

Echipa Industrial Software are în prezent peste 70 de angajaţi (manageri de proiect, analişti de bussines, dezvoltatori software, consultanți, testeri, specialişti hardware & comunicații), iar pregătirea şi experienţa lor profesională constituie pilonul principal al reuşitei noastre. De aceea, investim permanent în devoltarea personală şi profesională a personalului nostru. Întreaga echipă este formată astfel încât membrii săi să se completeze unul pe celălalt în activitate, fiecare punându-şi în valoare atuurile şi creativitatea, contribuind astfel la acoperirea integrală a cerinţelor clienţilor şi atingerea unui grad maxim de performanţă.

Poziții disponibile: